sâmbătă, 31 iulie 2010

Belgia

Ieri a fost o alta zi destul de grea. Am inceput bine cu micul-dejun impreuna cu Ian si Jolien, si apoi am plecat sa vizitam Gent-ul. Ne-au prezentat orasul, pentru care s-au pregatit foarte bine cu o harta si un tur al orasului, si ne-au povestit o gramada de "legende". Fiecare cladire are legenda ei. E un oras istoric cu cladiri medievale, ca si cum te-ai duce inapoi in istorie.Ne-am plimbat vreo 2 ore si apoi Ian s-a dus la lucru. Noi am facut un tur cu barca cu carmaciul ca ghid si care ne-a spus o gramada de povestioare, cele mai multe amuzante(2 rauri se intalnesc in oras, si mai e si un canal vechi facut initial pentru conectarea Gent-ului la Marea Nordului, in scopuri comerciale).


Ne-am deplasat apoi catre Antwerpen unde catedrala "Onze Lieve" ne-a impresionat. E foarte mare si mai ales foarte inalta, atat de inalta incat e foarte greu sa o prinzi intr-o poza. Am vazut o gramada pe acolo, si desi e foarte aproape de Olanda, stilul arhitectural al orasului e mai aproape de stilul francez, poate chiar spaniol, cu cladiri uriase. In centru, parca erau cladiri ale operei din Timisoara (sau mai mari) puse una langa alta pe ambele parti ale "Schoenmarkt", aleea pietonala din centru. Aici Sven ne-a recomandat o parcare gratuita langa centrul orasului si ne-a facut o harta cu cele mai importante locuri de vizitat, asa ca in 2-3 ore am terminat.


Am ajuns la Sven pe la 7pm si n-am intarziat de data asta. Am facut cunostinta, si am discutat despre planul pentru zilele urmatoare si ne-am uitat la poze de la nuntile noastre.
Azi am facut o gramada de lucruri, am jucat tenis de masa, ne-am plimbat catre centrul satului si bineinteles, creme de la creme, am iesit intr-un mic tur cu bicicletele (vreo 10km cred). Am fost nostim, ca sa nu zic caraghios, pentru ca imi cunoasteti skillurile de biker ... dar totusi m-am incapatanat sa merg. Asa ca am intrat in plina viteza intr-un gard viu (inalt de vreo 2m), si totodata am distrus niste porumb dintr-un lan ce era pe langa aleea de biciclisti. Ei au pe aici o gramada de astfel de alei, doar pentru biciclete, numerotate si cu semne de circulatie. Dupa aceste mici distrugeri, am iesit mai pe strada sau pe alei mai late si n-am mai avut probleme decat cu masinile care treceau si cu virajele la stanga/dreapta, sau cand mergeam prea incet. In rest am mers destul de bine :) bineinteles ma doare curul de de-abia stau pe scaun, nu inteleg cum pot ciclistii sa mearga cate 200km pe zi.
Seara am mers la Isis unde l-am intalnit si pe Sjarel (alti prieteni din Soccerproject, pe langa Sven si Ian) unde am mancat foarte bine si am purtat discutii interesante. Ma bucur ca ne cunoastem personal acum, e mult mai usor sa discuti cu cineva pe internet cand il cunosti si in viata reala.


joi, 29 iulie 2010

A'dam - R'dam - Gent


Azi a fost mai bine. in primul rand a fost soare :) Am uitat de problemele cu masina, de cei 36euro dati pe parcare, si doar ne-am bucurat de A'dam. Am inceput devreme, am mancat micul dejun inclus in pretul camerei (a fost bun, nimic de comentat) si am intrat in "jungla" :)
am vazut Rijksmuseum, Van Gogh museum, Opera, piata de flori, piata Rembrandt, piata Wilhelmina, gara, museul de diamante si am facut o ultima visita in Red Light District si apoi inapoi la masina. Am fost norocosi ca strada Albert Cuyp (recomandata de Sven) sa fie la 3min. distanta, asa ca nu a mai fost mult de mers. Ne-am luat de acolo ceva de mancare (2 puisori grill la 6euro) si a fost mai mult decat suficient. bine, am mancat in masina ca niste turisti saraci ce suntem, dar a fost foarte bun.
S-a facut cam tarziu asa ca ne-am gandit sa "sarim" Bruges-ul. Am mers la Castelul din Muiden dar nu am intrat, 11 euro de caciula era prea mult. asa ca am facut cateva poze de afara si am plecat spre R'dam. bineinteles ne-am ratacit pe strazile/autostrazile din A'dam Ring si am facut vreo 30km in plus, dar am ajuns pana la urma. Pod frumos Erasmusbrug, din pacate a fost cam tot ce am vazut in R'dam. Bateriile de la aparat s-au si terminat dupa ce am facut cateva poze, dar macar am prins esentialul.
Am condus apoi pana in Gent, la Ian, si bineninteles ca ne-am pierdut din nou de data asta pe Rotterdam ring, asa ca am intarziat putin. Am prins si niste busoane (merci ca m-ai prevenit Sven), 2 in A'dam si unu in R'dam, dar la 9pm. am parcat in fata casei.
Multumiri lui Ian si prietenei lui de cazare, sper ca s-a simtit si la fel de bine la noi acum cateva saptamani, ne simtim foarte bine aici. O casa foarte frumoasa iar Bilbe e super tare! Sper ca pe pisici le cheama Frodo si Sam, sau poate Merry si Pippin :D
Maine facem Gent-ul, Anvers si in sfarsit in intalnim pe Sven. De-abia astept. Nu avem poze de azi pentru ca nu mai avem baterii, dar o sa punem maine.


marți, 27 iulie 2010

Hannover - A'dam


Cea mai "aventuroasa" zi din concediu. Pfoa ... Am inceput cu trezirea la 6:45, ca Jan si Sybille mergeau la servici de la 7:30. Am mers pe la Continental AG Hannover, apoi am mers in centru si am vizitat ce era de vizitat pe acolo. Cand sa plecam ... surpriza: moare GPS-ul. scot cablul, vad o gramada de componente in locasul brichetei ... le scot, incerc sa le pun la loc, bag inapoi ... nimic. Bag bricheta, nu se incalzeste. Au ... ce ne facem fara GPS la nici jumatatea drumului? bine ca avem 2 GPSi si ni se strica bricheta.


Nu ne panicam, luam laptop-ul, il pornim, bagam GPS-ul la el ... yeah, avem GPS cat tine bateria laptop-ului. Asa ca profitam de el si cautam o reprezentanta Renault si fuga repede la ei. Cand ne vad astia ... ne iau cu "o lasati pana maine si vedem ce putem face". Alo, Deutchland, noi avem un program, rezervari, trebuie sa ajungem la A'dam azi, cum adica maine? Pai ... sa vedem, hai sa ma uit eu zice "der maister", un arian la vreo 30 de ani. se uita, cica nu stiu ce sigurata de 15A nu exista si ar trebui sa fie.a mers pana acum, nu am umblat la sigurante si nu mai merge, asa ca chiar daca ar trebui sa fie acolo si nu e, nu e de vina siguranta aia. se mai uita, cheama pe altu', se uita si ala vreo juma de ora si cica o gasit siguranta aia, si cica era busita siguranta aia, si o schimbat-o. Din pacate, cand s-a dus siguranta a busit si cablul de alimentare de la GPS-ul lui Iuli. Sorry Iuli :D GPS-ul merge inca, dar trebuie sa-ti luam un incarcator.
Si ca sa vedeti ce "diferenta" e intre nemti si romani, cand l-am intrebat cat ne costa, ne-a zis ca un neamt veritabil: zwanziech. Bineinteles ca fara chitanta, ca daca vroiam chitanta trebuia sa stam pana a doua zi :)
Bun o fost, ca doar ne grabeam. si asa, in loc sa plecam la 9:30 din Hannover, am plecat la 12:30. Dupa ce plecam, vreau sa-mi inchid geamul la intrarea pe autostrada (ca pana atunci evident ca nu aveam nevoie, la 50km/h), se inchide in reprize, si de tot. adica nu se mai deschide acum nici cum. Asta e bucuria a doua.

In fine, desi doar 375km pana la A'dam, dupa vreo 200km mi se inchideau ochii. muream de somn. am gasit o parcare si am tras vreo ora de somn. Dupa am tras un badminton in parcare de se uitau tiristii ca la circ, si am plecat. Am ajuns cu bine, am gasit hotelul, dar cand i-am zis dude-ului de la receptie de parcare, l-o umflat rasul. Parcare in A'dam? pai ... 4EUR/h, 36EUR/zi sau mergeti la Ajax Arena si e 6 eur/zi si va da un bilet de metrou sa va intoarceti la hotel. Asa ca, cica incercam sa mergem acolo ... bagam vreo 7km, intram in P6 (adica parcarea 6), intrebam pe paznicul de acolo, ala ne zice ca doar in parcarea P1 merge duma cu 6eur/zi. naspa. pe acolo nu putem ajunge ca e plin de "interzis", asa ca bagam picioarele, ne intoarcem la hotel sa luam acolo cu 36eur o zi. Si acolo (de fapt si in P6), surpriza. nu merge cardul nostru, merge doar card de la banci "dutch" asa ca schimbam in Liddl (dupa 2 ture de cumparat suc si ciocolata), si mergem cu 18 monede de 2 EUR la automat sa ne luam parcare. bineinteles ca nu merge din prima, ne ajuta receptionerul care facea pe el de ras, dar na ... asta e.
Asa ca pe la 5:30 apucam sa iesim in A'dam, sa vedem niste cladiri incredibil de inguste (model flamand) si sa vedem red district care de fapt se transforma incet incet in ChinaTown. Bineinteles ne-a tras vreo 3-4 reprize de ploaie, ca deh, nu patimisem destul ziua asta.


Asa ca am revenit la hotel - ah, nu v-am zis, ca nu stam de fapt la hotelul unde am rezervat, aia ne-au dat cheie de la hotelul de dincolo de canal, ca deh, ei au o problema, dar e ok, e camera de 4 stam noi 2, arata binisor numa mobila e cam veche si avem view la unul din milioanele de canale de pe aici. perfect :) pacat ca ploua ca as sta cu scaunul pe balcon sa ma uit la canal.
Astia au case pe canalele astea, adica niste baraci plutitoare folosite ca locuinte. unele arata chiar foarte bine, avea unul perdeaua trasa si ii vedeam toata casa :)


Maine mai dam o tura prin A'dam, apoi mergem la R'dam sa vedem cel mai mare port al Europei, si apoi Bruges si innoptam la Jan in Gent.




Berlin - Hannover


Am inceput ziua devreme, ca stabilisem o intalnire cu Rafa si Adi pentru 10:30am la Galeriile de Est (adica graffiti pe zidul Berlinului - ce-a mai ramas din el). Ne-am lichidat camera, si am plecat la locul de intalnire. Am vazut o multime de graffiti, unele adevarate capodopere, de-a lungul zidului ce masoara vreo 1.2km.

Apoi ne-am tinut de plan si am vazut Gedaechtniskirche, o biserica in ruine (lasata asa intentionat) intre cladiri noi.

Am plecat spre Hannover unde ne-am cazat la Sybille si Jan. Sunt foarte draguti si au si un catel foarte cuminte. Am iesit la masa in oras la un restaurant grecesc unde am mancat foarte bine, 32eur per total, dar ne-am intins :) Ne-am plimbat si pe malul lacului si am vazut si primaria veche, despre care se spune ca a fost ridicata intr-o mlastina si e sprijinita de 8000 de barne de stejar. Tot orasul pare construit intr-o padure (cred ca asa si e), plin de copaci peste tot, parca toate cladirile sunt casa bunicii Scufitei Rosii :)

Azi ma opresc aici, ca e tarziu si maine ne trezim devreme - gazdele noastre trebuie sa mearga la servici maine, iar noi trebuie sa mergem la Amsterdam unde avem o gramada de vazut. Imi pare rau pentru lipsa de activitate de zilele trecute. In Germanica cica e mai greu cu net-ul. Bine ca am apucat sa le scriu :)

Tschuss!


Berlin


Azi cica a fost o zi de relaxare, plimbare. Haha, ce gluma buna, muhaha. Da, relaxare, da plimbare, dar ...

Ne-am trezit tarziu, asa ca am plecat abia pe la 10:30 de la hotel. Am luat o sticla in care mai era cam 0.7l de suc, care bineinteles ca nu ne-a ajuns, iar 0.5l de lichid in centrul Berlin-ului incepe de la 2eur. Nu mai facem greseala asta. Am mers cu tramvaiul super rapid pana la Alexander Strasse, de unde am inceput. Desi ne facusem o gramada de calcule cu ce sa ajungem unde, cand am ajuns in centru, toate s-au inlantuit. Am gasit si o harta foarte faina la singurul punct de info turistic – foarte slab pregatit si el – si ne-a fost tare usor. Am terminat tot centrul intr-o zi, desi am mers vreo 20-25km. Ma dor picioarele, dar sunt multumit.

Am mancat la mana specialitea berlineza - currywurst respectiv bratwurst. Nu a fost nimic spectaculos, dar cu 5 euro am mancat amandoi asa ca nu ne plangem. Maine cica e la hotel pranzul la 6 euro, si cred ca-l vom servi aici.

Berlinul e un oras frumos, mare, si cam deranjat in perioada asta de tot felul de constructii/reparatii. Dar am vazut foarte multe, am facut si poze foarte multe, si a meritat vizita aici. Cine vrea sa vina la Berlin, sa ne caute, ca avem sfaturi folositoare :) Mai avem cateva obiective pentru maine, dar oricum maine vrem sa plecam dupa pranz.

Vom merge acum la un Mac sa mancam o inghetata si mai ales sa prindem un net gratis, ca doar n-am carat laptop-ul cu noi la plimbare, si telefoanele noastre nu cunosc wi-fi. Sper sa aiba la Mac astia, ca daca nu ... o lasam pe maine/poimaine :(

Planul pentru maine: - pana la pranz mergem la galeriile graffiti de pe Zidul Berlinului, mancam, mai vedem Gedaechtniskirche si plecam spre Hannover unde ne intalnim cu Sybille si ramanem peste noapte la ea.

Editare dupa Mac: internetul e la fel ca aici (la hotel), doar cu abonament la Deutche Telekom hot spot, asa ca nu, multumesc. Prea scump. Ciudat, ca in Romania la Mac e wi-fi gratis, in Franta la fel (chiar si in Paris). In Romania avem si in piete (piata Unirii in Timisoara) si in centre comerciale, aici nu exista wi-fi gratuit.



Bratislava – Berlin


Suntem usurati. Am terminat cea mai grea parte a concediului. Am ajuns pe la 8:30 ora locala in Berlin, dupa aprox. 1300km in 28 de ore. Gata cu condusul nebunesc, am facut 20% din drum in 10% din concediu. De acum pana in ultima zi avem doar etape scurte.


Sa recapitulam ziua de azi:

- ne-am trezit destul de tarziu, considerand ora tarzie la care ne-am culcat. Am plecat din Bratislava la 10:30 ora locala (de acum inainte, cand spun ora va fi CET) setand GPS-ul pentru Dresda, centru.

- am ajuns pe la 4:30pm la destinatie. Nu parea mare lucru din parcarea unde am ajuns (0.5EUR/20min). Am luat 40min, si am iesit in centru, sa vedem ce e de vazut. Spre surprinderea mea, chiar ai ce vedea in Dresda. Este extraordinar. Am revenit si am mai luat parcare de 2EUR (80min) pentru ca aveam ce vedea. Vom pune si ceva poze, din pacate tare putine pentru ca am patit cum patim de fiecare data, s-au terminat bateriile. Nu-mi pot explica cum, dar s-a intamplat (2 seturi, sa nu credeti ca am fost nepregatiti :D). Ne-a mai batut un vant pe malul Elbei mai mai sa ne ia pe sus 
- la 6:30pm am plecat din Dresda, foarte multumiti de ceea ce am vazut.
- dupa 2 ore am ajuns in Berlin si ne-am cazat la Hotel Grand City Berlin East (face parte din lantul Holiday Inn) unde contra 37.6EUR/camera dubla/noapte am primit o camera foarte faina, la etajul 12 :) Din pacate nu avem net in camera decat cu 13EUR/zi, asa ca am zis pas. Gasim noi maine un McDonald’s sa punem chestiile pe blog :)

De remarcat pana acum: benzina foarte scumpa, ma asteptam ca in Germania sa fie mai ieftina (de la 1.37EUR/l), si eu care credeam ca la Bratislava era scumpa (1.230EUR/l). In supermarket, cam totul e mai ieftin decat la noi. Adica apa plata 0.19EUR/1.5l, suc de mere 0.6EUR/1.5l si probabil si altele.

Consumul pana acum e 7.9l/100km, probabil pentru ca vineri am mers non-stop cu AC pornit, iar azi am mers cu 170km/h pe minunatele autostrazi ale nemtilor. Ma gandesc ca zilele urmatoare mai scad putin consumul avand in vedere ca voi merge mai putin si mai calm.

Prin Berlin e destul de frig acum, am iesit la o plimbare de seara pentru a pregati planul pentru maine (sa gasim mijloace de transport in comun). Bate si un vant destul de serios. E bine totusi ca nu sunt 40°C

Maine - relaxare, plimbare, nu mai conduc, nu mai stau pe scaun :D

sâmbătă, 24 iulie 2010

Bratislava - zi lunga

Si am inceput.
O zi grea, plina. Plan initial:
- 3:30 pm - plecare de la servici
- 4pm - pornit la drum

In realitate:
- servici pana pe la 4pm, fuga la reprezentanta Renault dupa imputernicire de la firma de leasing sa putem iesi cu masina din tara, facut plin.
- ajuns acasa: 4:30pm. facut dus, verificat bagaj
- 5:30pm pornit la drum

Am venit bine, fara evenimente neplacute. 150km/h pe autostrada, cu incetinit cand incetineau localnicii (apropierea camerelor probabil). Din pacate GPS-ul nu a stiut ca ungurii sunt mai harnici, si au pornit autostrada spre Nadlac, asa ca am pierdut pe acolo cam juma de ora.

Mai apoi, am dat un click aiurea pe GPS, si ne-am trezit cu o prelungire de traseu de vreo 50km, noroc ca ne-am prins la timp, cand am trecut de destinatia devenita intre timp "punct intermediar".

In fine, toate bune, ajungem cu bine la Bratislava, la Rafa si la Adi (apropo: multumim de gazduire) pe la 11:30pm ora Romaniei, 10:30pm ora locala. Si se pune o furtuna, de nu am putut scoate bagajele din masina :) peste vreo ora reusim totusi cu pretul unui dus scurt.

Poze nu avem azi, si probabil nici maine nu vor fi prea multe.

Planul pe maine:

9-10am - plecare spre Berlin via Brno, Praga, Dresda - 700km - estimez 7 ore cu marja de siguranta. Vrem sa ne oprim prin Dresda putin, 3-4 ore, in asa fel incat sa ajungem la Berlin seara, pe la 8-9pm. Spre ca maine planul sa iasa mai bine :)